In primul rand vreau sa multumesc celor care au raspuns la exprimarea opiniei mele. Un gand bun si pentru cei care si-au exprimat acordul mai voalat, sau doar in surdina, de teama ca un raspuns ar putea sa le puna in pericol locul caldut pe care inca mai stau. Salutari si celor care m-au atentionat printre randuri „sa-mi vad de treaba”. Totusi, veti spune, la noi toata lumea critica dar putini dau solutii. Dupa ce am iesit la rampa criticand, consider ca e datoria mea sa vin si cu cateva propuneri si, daca intre cei care veti citi aceste randuri sunt si colegi care pot veni cu idei de imbuntatatire a situatiei actuale, haideti sa le punem pe hartie si sa nu ne resemnam. Daca in continuare nu vom fi luati in seama, macar vom sti ca am incercat si ca, intr-adevar, nu mai e nimic de recuperat. Iata cateva din propunerile mele:
In primul rand consider ca trebuie sa lucram la reabilitarea imaginii. Cu cativa ani in urma CFR – ul se bucura de respect. Era o “firma” care putea fi data exemplu de organizare, o institutie in care disciplina si organizarea erau renumite, era un BRAND pentru Romania. Din pacate ne-am pierdut acesta imagine si atat noi - cei din sistem - cat si clientii, profitam de orice ocazie ca sa criticam starea de fapt. Haideti sa analizam si sa facem cunoscut si romanului de ce CFR-ul a ajuns in situatia in care este. Expunand motivele, ar fi firesc sa fim intelesi si ajutati.
Subfinantarea transportului feroviar in Romania este, in opinia mea, principala cauza pentru care nu am progresat simultan cu unii vecini ai nostri in acest domeniu. Analizand investitiile care s-au facut in ultimii ani, mai ales in infrastructura feroviara rezulta ca suntem pe unul din ultimele locuri in Europa (Exemplu: cheltuieli pe 1 km de cale ferata in 2006 - Germania 124.589 Eur, Bulgaria 8.453 Eur., Romania 147 Eur.). Asta deoarece factorul politic care ia deciziile a directionat marea majoritate a fondurilor catre infrastructura auto in care se pot vedea rezultate pe termen scurt - care dau bine la electorat... si mai aduc si alte avantaje. Pe langa asta, au fost si din randurile CFR-isitilor asa zisi manageri care au deturnat fondurile spre buzunare personale (vezi cazul Necolaiciuc, nici acum rezolvat).
Asta ar fi bine sa afle romanul de rand, clientul nostru. Si ar trebui sa mai stie ca inca se mai poate face ceva. Cum ? In primul rand, influentand factorii de decizie sa aloce mai multe fonduri transportului feroviar. De ce ?
Pentru ca este mai sigur si mai nepoluant,
Pentru ca a rezistat si rezista in situatii critice de clima, fenomene naturale sau chiar razboi. De cate ori, in iernile grele, cand transportul rutier, naval si aerian au fost paralizate, singurul mijloc de transport valid a ramas calea ferata?,
Pentru ca procesele de reabilitare si modernizare a caii ferate si a materialului rulant vor crea locuri de munca,
Pentru ca suntem europeni si peste tot in jurul nostru se construiesc si se modernizeaza cai ferate,
Argumentele sunt multiple si multi le cunosc, dar trebuie sa le amintim mereu, sa ne pledam cauza cu mai multa forta. Sa iesim in fata si sa cerem si sprijinul altora. Sa inteleaga navetistul care merge la serviciu de 20 de ani cu trenul, si poate ca va mai merge inca 20 ca poate contribui la imbunatatirea conditiilor, cerand politicianului pe care il va vota sa sprijine calea ferata.
Trebuie iesit mai mult in fata si aratate romanului posibilitatile noastre de azi si de maine. Trebuie popularizata ideea de transport cu trenul. Orice noutate trebuie adusa cu mai multa forta in atentia publicului, a clientului. Cu ce ne ajuta faptul ca publicam un mers de tren pe an, pe care am mentionat, chiar de pe coperta, ca e orientativ si nu te poti baza pe informatiile din el ? Asta-i inca un vot de nencredere pe care ni-l dam singuri. Websit-ul CFR Calatori este bine realizat dar intampina vizitatorul cu un banner cat tot ecranul si abia in partea de jos se zaresc cateva informatii, intr-adevar importante, de care vizitatorul are nevoie, dar scrise rece si sec. Orice click pe un link ne aduce pe ecran acelasi banner imens. Cred ca ar trebui schimbat ceva aici.
Avem pe multe rute vagoane de calatori noi, moderne si confortabile dar foarte putini oameni de afaceri stiu ca exista si, spre exemplu ca isi pot alimenta laptopul la o priza existenta in aceste vagoane.
Consider ca nu ne facem suficienta reclama. Trebuie sa se stie ca existam si ca avem intentia sa ne dezvoltam. Pot fi realizate programe mai ample de punere in functie a anumitor obiective, de dare in circulatie a unor trenuri noi, garnituri, locomotive, etc. In garile noi sau modernizate se pot organiza expozitii, simpozioane, evenimente in care, ajutandu-i si pe altii, sa ne facem reclama.
Impartim pliante si reviste in tren. Oare e destul sa dam pliante celor care deja circula cu noi? Dar ceilalti cum vor afla ?
Fiecare ceferist, cu mijloacele lui si de la nivelul lui, ar trebui sa contribuie la schimbarea imaginii firmei. Sa nu mai fie situatii in care sa ne fie rusine sa spunem vecinilor din compartiment ca suntem ceferisti. Schimband in primul rand mentalitatea noastra, vom putea schimba cate ceva si in sistem.
In anul 2007 am realizat si am lansat pe internet, cu mijloace financiare minime, aproape nule, websitul RTFC Brasov rtfc-brasov.cfr.ro, de care ma ocup in continuare, mai ales in timpul liber. Am asezat aici, in afara de date de contact si stiri la zi din activitate, informatii despre locomotive, vagoane, obiective turistice de pe raza regionalei si multe altele. Site-ul a acumulat pana acum aproape 18.000 de vizite. Am primit si mesaje de felicitare, dar si reclamatii. Important este ca s-a creat o legatura cu clientul si cu foarte multi romani pasionati de calea ferata.
Pe acest plan consider ca se poate face mult, publicitatea prin mijloace moderne fiind un mod important de a iesi in fata in zilele noastre.
Am lansat pe acest blog si un sondaj. Va rog sa votati. Daca rezultatul votului va fi pozitiv, voi continua.
duminică, 27 martie 2011
marți, 1 martie 2011
Opinie
OPINIA UNUI ANGAJAT - DESPRE MANAGEMENTUL CFR IN 2011
Tatal meu a fost mecanic de locomotiva, a iubit calea ferata si asa am invatat sa o indragesc si eu. Prin urmare sunt inginer in Sibiu si lucrez in CFR din 1986. Am trecut, in acesti 25 de ani, prin mai multe functii, de la ucenic electrician reparator locomotive pana la sef de serviciu in regionala. In prezent mai am, inca, incredere in revigorarea transportului feroviar romanesc, dar declar pe propria raspundere, fara a fi influentat de pareri din exterior, ca mi-am pierdut respectul fata de managerii actuali. Nu ma refer la unul anume, ma refer la toti, din toate firmele si societatile desprinse din fostul CFR. Argumentez aceasta declaratie cu cateva concluzii trase in decursul ultimilor ani. Ani in care transportul feroviar de la noi a decazut continuu.
1. grija si receptivitatea fata de solicitarile clientilor nu sunt principalul obiectiv al mangerilor si din acesta cauza numarul de clienti este in scadere si numarul de reclamatii in crestere. Nu suntem deloc flexibili in trasarea trenurilor. Uneori parca alegem cele mai nepotrivite ore pentru trenurile noastre astfel incat sa pierdem clientul. De ce pentru transportatorii privati exista acesta flexibilitate? Vecinii nostri din Vest au reusit prin reclama si printr-o politica justa sa inradacineze la muncitorul navetist ideea ca e mai usor, mai simplu, mai sigur, mai nepoluant, mai… etc. sa-ti lasi autoturismul acasa si sa mergi la serviciu cu trenul / trenul urban / metroul. La noi, navetistii care nu si-au luat inca masini si sunt nevoiti sa apeleze la transportul nostru “social” risca sa-si piarda locurile de munca datorita intarzierilor sau trasarii proaste a trenurilor si legaturilor. In paranteza si spre comparatie spun aici ca am toata admiratia si respectul atat pentru managerii cat si pentru sindicatele de la metroul bucurestean care puncteaza si ne dau clasa la mai multe capitole.
2. nu reusim sa gasim alte solutii pentru iesirea din prapastia financiara in care ne-am aruncat singuri, in afara de scaderea salariilor angajatilor ori reducerile de personal. De catva timp angajatii traiesc apasati de spectrul reducerii de salarii sau al pierderii locului de munca si este clar ca asta se reflecta in calitatea muncii lor,
3. am ajuns finaciar in situatia asta pentru ca nu suntem interesati sa ne pastram sau sa crestem numarul clientilor si sa scadem sau macar sa controlam cheltuielile inutile, asa cum ar face orice firma normala care vrea sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Nu exista, la noi, termenul de strategie pe durata lunga. Noi improvizam din mers, dupa ce apare problema, in speranta ca vom trece si de hopul asta. Ei, iata ca de data asta se pare ca suntem prea jos si avem forta prea putina ca sa escaladam peretele inalt si abrupt pe care singuri ni l-am pus in fata.
4. Avem terenuri, cladiri, utilaje, vehicule nenumarate, care nu se mai folosesc si cad in ruina pentru ca nimeni nu se mai ocupa de ele sau sunt furate bucata cu bucata fiindca a trebuit sa renuntam si la serviciile de paza, si nici Politia TF nu pare a ne ajuta prea mult. Haideti sa le valorificam, sa le inchiriem sau sa facem ceva, pentru ca altfel in curand n-o sa mai avem ce sa pazim sau sa inventariem din ele.
5. Starea materialului rulant, care a fost peticit ani de-a randul cu surogate si modernizari pe schelete de mamut sau rame luate second si third hand din ce nu le-a mai trebuit feroviarilor din Vest, ne-a stricat imaginea si a ajutat sa mai supravietuiasca cativa ani ceva fabrici si uzine din vremurile comuniste, care n-au avut niciodata alte comenzi decat de la calea ferata. Despre starea infrastructurii nu mai e nimic de spus, ca se vede in viteza noastra comerciala, care aproape ca atinge viteza maxima a unei biciclete. Fac haz de necaz, dar stiti prea bine ca e adevarat. Daca vom continua asa, in curand transportatorii europeni n-or sa mai aiba nevoie de noi, nu ne vor mai deranja, si o sa colaboreze in construirea unor “centuri feroviare ocolitoare ale Romaniei” de mare viteza si de toata frumusetea.
6. In loc sa ne instruim si sa ne crestem oamenii de exploatare, am preferat sa inventam autoritati si structuri care sa faca asta pentru noi si care acum, pentru a-si mentine si multiplica stufoasele compartimente si departamente, inventeaza noi biruri pe autorizare, agrementare si examinare. Va intreb, cu ce devine mai bun un meserias, un mecanic de locomotiva sau chiar banalul si criticatul acar Paun, daca este autorizat sau examinat periodic de cineva care cunoaste modul de lucru sau locomotiva doar din carti (daca-l cunoaste)? Sau, sa intreb altceva: Cu ce e mai bun produsul critic feroviar numit spre exemplu “stergator de parbriz” daca in pretul umflat pe care noi il platim intra si taxele pe care firma care-l produce trebuie sa le plateasca pentru omologare? Sefii de subunitati din exploatare, care duc tot greul, stiu la ce ma refer. Norocul e ca mai exista oameni si mai exista intre ceferistii adevarati vechi relatii, chiar daca acum lucram in structuri diferite. Ne bazam pe vechea prietenie si o solidaritate ceferista si apelam la tot felul de artificii pentru a face ca rotile sa se invarteasca in continuare. Pentru cat timp vor mai merge? Oare merita efortul si riscul asumat?
7. Ultima gaselnita este impozitarea permiselor si a abonamentelor scolare pentru membrii de familie. Oare a facut cineva calcule comparative inainte sa estimeze valoarea acestor asa zise gratuitati pentru ceferisti? Ma intreb in zadar ce algoritme o fi folosit acel specialist? M-am interesat pentru un coleg si am aflat ca impozitul pentru abonamentul copilului (elev) care calatoreste pe 25 km este 50 lei lunar, iar pretul total al abonamentului cumparat pentru un elev care nu are parinti ceferisti pe aceeasi distanta este 38 lei/luna, in conditiile in care scoala deconteaza integral aceste costuri, deci e gratis. Deci colegul meu ceferist care a pastrat abonamentul copilului va plati 50 lei lunar impozit, pentru un ajutor pe care i-l acorda CFR-ul. Asta da ajutor! Sindicate !!! Unde sunteti ? Chiar existati ???
Ar mai fi multe de spus, sunt multe alte probleme, am si cateva solutii, dar mi-am propus sa nu devin plictisitor. In final ma intreb, oare nu se gaseste undeva, pe ultima suta de metri, o echipa, un inginer si un contabil, care stiu meserie si au experienta si care sa fie trimisi prin tara si -pe cinstite- in fiecare unitate, sa gaseasca si sa implementeze solutii specifice - tehnice sau economice - pentru stoparea acestui declin? Sunt convins ca la acest nivel se pot rezolva multe probleme si ca solutiile mici dar multe pot avea rezultate importante. Trebuie stopat declinul, pentru ca suntem Calea Ferata de care Romania si romanul de rand au nevoie, nu suntem o oarecare fabrica buna de vandut si demolat din vechiul regim, din care sa nu mai mai ramana nici macar fierul vechi. Trebuie sa facem reprezentantii Statului Roman sa inteleaga ca nu cersim ajutor si ca Romania si romanii au nevoie de transport feroviar deci este o obligatie a statului sa sustina calea ferata. Sa le fie clar! Daca nu vom fi noi in stare sa ne revenim, vor veni altii din afara si ne vor “ajuta”, spre dezvoltarea si cresterea PIB-ului altei tari europene, sau poate asiatice.
Pana cand voi vedea o coerenta in management si un inceput, macar, de plan de viitor fezabil, raman un ceferist si imi vad de meserie, dar repet categoric si cu parere de rau… fara respect pentru managerii care ma conduc.
Astept pareri pro si contra de la colegi.
Februarie, 2011 Sibiu
ing. Dan V. Hodorogea
Tatal meu a fost mecanic de locomotiva, a iubit calea ferata si asa am invatat sa o indragesc si eu. Prin urmare sunt inginer in Sibiu si lucrez in CFR din 1986. Am trecut, in acesti 25 de ani, prin mai multe functii, de la ucenic electrician reparator locomotive pana la sef de serviciu in regionala. In prezent mai am, inca, incredere in revigorarea transportului feroviar romanesc, dar declar pe propria raspundere, fara a fi influentat de pareri din exterior, ca mi-am pierdut respectul fata de managerii actuali. Nu ma refer la unul anume, ma refer la toti, din toate firmele si societatile desprinse din fostul CFR. Argumentez aceasta declaratie cu cateva concluzii trase in decursul ultimilor ani. Ani in care transportul feroviar de la noi a decazut continuu.
1. grija si receptivitatea fata de solicitarile clientilor nu sunt principalul obiectiv al mangerilor si din acesta cauza numarul de clienti este in scadere si numarul de reclamatii in crestere. Nu suntem deloc flexibili in trasarea trenurilor. Uneori parca alegem cele mai nepotrivite ore pentru trenurile noastre astfel incat sa pierdem clientul. De ce pentru transportatorii privati exista acesta flexibilitate? Vecinii nostri din Vest au reusit prin reclama si printr-o politica justa sa inradacineze la muncitorul navetist ideea ca e mai usor, mai simplu, mai sigur, mai nepoluant, mai… etc. sa-ti lasi autoturismul acasa si sa mergi la serviciu cu trenul / trenul urban / metroul. La noi, navetistii care nu si-au luat inca masini si sunt nevoiti sa apeleze la transportul nostru “social” risca sa-si piarda locurile de munca datorita intarzierilor sau trasarii proaste a trenurilor si legaturilor. In paranteza si spre comparatie spun aici ca am toata admiratia si respectul atat pentru managerii cat si pentru sindicatele de la metroul bucurestean care puncteaza si ne dau clasa la mai multe capitole.
2. nu reusim sa gasim alte solutii pentru iesirea din prapastia financiara in care ne-am aruncat singuri, in afara de scaderea salariilor angajatilor ori reducerile de personal. De catva timp angajatii traiesc apasati de spectrul reducerii de salarii sau al pierderii locului de munca si este clar ca asta se reflecta in calitatea muncii lor,
3. am ajuns finaciar in situatia asta pentru ca nu suntem interesati sa ne pastram sau sa crestem numarul clientilor si sa scadem sau macar sa controlam cheltuielile inutile, asa cum ar face orice firma normala care vrea sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Nu exista, la noi, termenul de strategie pe durata lunga. Noi improvizam din mers, dupa ce apare problema, in speranta ca vom trece si de hopul asta. Ei, iata ca de data asta se pare ca suntem prea jos si avem forta prea putina ca sa escaladam peretele inalt si abrupt pe care singuri ni l-am pus in fata.
4. Avem terenuri, cladiri, utilaje, vehicule nenumarate, care nu se mai folosesc si cad in ruina pentru ca nimeni nu se mai ocupa de ele sau sunt furate bucata cu bucata fiindca a trebuit sa renuntam si la serviciile de paza, si nici Politia TF nu pare a ne ajuta prea mult. Haideti sa le valorificam, sa le inchiriem sau sa facem ceva, pentru ca altfel in curand n-o sa mai avem ce sa pazim sau sa inventariem din ele.
5. Starea materialului rulant, care a fost peticit ani de-a randul cu surogate si modernizari pe schelete de mamut sau rame luate second si third hand din ce nu le-a mai trebuit feroviarilor din Vest, ne-a stricat imaginea si a ajutat sa mai supravietuiasca cativa ani ceva fabrici si uzine din vremurile comuniste, care n-au avut niciodata alte comenzi decat de la calea ferata. Despre starea infrastructurii nu mai e nimic de spus, ca se vede in viteza noastra comerciala, care aproape ca atinge viteza maxima a unei biciclete. Fac haz de necaz, dar stiti prea bine ca e adevarat. Daca vom continua asa, in curand transportatorii europeni n-or sa mai aiba nevoie de noi, nu ne vor mai deranja, si o sa colaboreze in construirea unor “centuri feroviare ocolitoare ale Romaniei” de mare viteza si de toata frumusetea.
6. In loc sa ne instruim si sa ne crestem oamenii de exploatare, am preferat sa inventam autoritati si structuri care sa faca asta pentru noi si care acum, pentru a-si mentine si multiplica stufoasele compartimente si departamente, inventeaza noi biruri pe autorizare, agrementare si examinare. Va intreb, cu ce devine mai bun un meserias, un mecanic de locomotiva sau chiar banalul si criticatul acar Paun, daca este autorizat sau examinat periodic de cineva care cunoaste modul de lucru sau locomotiva doar din carti (daca-l cunoaste)? Sau, sa intreb altceva: Cu ce e mai bun produsul critic feroviar numit spre exemplu “stergator de parbriz” daca in pretul umflat pe care noi il platim intra si taxele pe care firma care-l produce trebuie sa le plateasca pentru omologare? Sefii de subunitati din exploatare, care duc tot greul, stiu la ce ma refer. Norocul e ca mai exista oameni si mai exista intre ceferistii adevarati vechi relatii, chiar daca acum lucram in structuri diferite. Ne bazam pe vechea prietenie si o solidaritate ceferista si apelam la tot felul de artificii pentru a face ca rotile sa se invarteasca in continuare. Pentru cat timp vor mai merge? Oare merita efortul si riscul asumat?
7. Ultima gaselnita este impozitarea permiselor si a abonamentelor scolare pentru membrii de familie. Oare a facut cineva calcule comparative inainte sa estimeze valoarea acestor asa zise gratuitati pentru ceferisti? Ma intreb in zadar ce algoritme o fi folosit acel specialist? M-am interesat pentru un coleg si am aflat ca impozitul pentru abonamentul copilului (elev) care calatoreste pe 25 km este 50 lei lunar, iar pretul total al abonamentului cumparat pentru un elev care nu are parinti ceferisti pe aceeasi distanta este 38 lei/luna, in conditiile in care scoala deconteaza integral aceste costuri, deci e gratis. Deci colegul meu ceferist care a pastrat abonamentul copilului va plati 50 lei lunar impozit, pentru un ajutor pe care i-l acorda CFR-ul. Asta da ajutor! Sindicate !!! Unde sunteti ? Chiar existati ???
Ar mai fi multe de spus, sunt multe alte probleme, am si cateva solutii, dar mi-am propus sa nu devin plictisitor. In final ma intreb, oare nu se gaseste undeva, pe ultima suta de metri, o echipa, un inginer si un contabil, care stiu meserie si au experienta si care sa fie trimisi prin tara si -pe cinstite- in fiecare unitate, sa gaseasca si sa implementeze solutii specifice - tehnice sau economice - pentru stoparea acestui declin? Sunt convins ca la acest nivel se pot rezolva multe probleme si ca solutiile mici dar multe pot avea rezultate importante. Trebuie stopat declinul, pentru ca suntem Calea Ferata de care Romania si romanul de rand au nevoie, nu suntem o oarecare fabrica buna de vandut si demolat din vechiul regim, din care sa nu mai mai ramana nici macar fierul vechi. Trebuie sa facem reprezentantii Statului Roman sa inteleaga ca nu cersim ajutor si ca Romania si romanii au nevoie de transport feroviar deci este o obligatie a statului sa sustina calea ferata. Sa le fie clar! Daca nu vom fi noi in stare sa ne revenim, vor veni altii din afara si ne vor “ajuta”, spre dezvoltarea si cresterea PIB-ului altei tari europene, sau poate asiatice.
Pana cand voi vedea o coerenta in management si un inceput, macar, de plan de viitor fezabil, raman un ceferist si imi vad de meserie, dar repet categoric si cu parere de rau… fara respect pentru managerii care ma conduc.
Astept pareri pro si contra de la colegi.
Februarie, 2011 Sibiu
ing. Dan V. Hodorogea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)