Opinie

OPINIA UNUI ANGAJAT - DESPRE MANAGEMENTUL CFR IN 2011




Tatal meu a fost mecanic de locomotiva, a iubit calea ferata si asa am invatat sa o indragesc si eu. Prin urmare sunt inginer in Sibiu si lucrez in CFR din 1986. Am trecut, in acesti 25 de ani, prin mai multe functii, de la ucenic electrician reparator locomotive pana la sef de serviciu in regionala. In prezent mai am, inca, incredere in revigorarea transportului feroviar romanesc, dar declar pe propria raspundere, fara a fi influentat de pareri din exterior, ca mi-am pierdut respectul fata de managerii actuali. Nu ma refer la unul anume, ma refer la toti, din toate firmele si societatile desprinse din fostul CFR. Argumentez aceasta declaratie cu cateva concluzii trase in decursul ultimilor ani. Ani in care transportul feroviar de la noi a decazut continuu.

1. grija si receptivitatea fata de solicitarile clientilor nu sunt principalul obiectiv al mangerilor si din acesta cauza numarul de clienti este in scadere si numarul de reclamatii in crestere. Nu suntem deloc flexibili in trasarea trenurilor. Uneori parca alegem cele mai nepotrivite ore pentru trenurile noastre astfel incat sa pierdem clientul. De ce pentru transportatorii privati exista acesta flexibilitate? Vecinii nostri din Vest au reusit prin reclama si printr-o politica justa sa inradacineze la muncitorul navetist ideea ca e mai usor, mai simplu, mai sigur, mai nepoluant, mai… etc. sa-ti lasi autoturismul acasa si sa mergi la serviciu cu trenul / trenul urban / metroul. La noi, navetistii care nu si-au luat inca masini si sunt nevoiti sa apeleze la transportul nostru “social” risca sa-si piarda locurile de munca datorita intarzierilor sau trasarii proaste a trenurilor si legaturilor. In paranteza si spre comparatie spun aici ca am toata admiratia si respectul atat pentru managerii cat si pentru sindicatele de la metroul bucurestean care puncteaza si ne dau clasa la mai multe capitole.

2. nu reusim sa gasim alte solutii pentru iesirea din prapastia financiara in care ne-am aruncat singuri, in afara de scaderea salariilor angajatilor ori reducerile de personal. De catva timp angajatii traiesc apasati de spectrul reducerii de salarii sau al pierderii locului de munca si este clar ca asta se reflecta in calitatea muncii lor,

3. am ajuns finaciar in situatia asta pentru ca nu suntem interesati sa ne pastram sau sa crestem numarul clientilor si sa scadem sau macar sa controlam cheltuielile inutile, asa cum ar face orice firma normala care vrea sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Nu exista, la noi, termenul de strategie pe durata lunga. Noi improvizam din mers, dupa ce apare problema, in speranta ca vom trece si de hopul asta. Ei, iata ca de data asta se pare ca suntem prea jos si avem forta prea putina ca sa escaladam peretele inalt si abrupt pe care singuri ni l-am pus in fata.

4. Avem terenuri, cladiri, utilaje, vehicule nenumarate, care nu se mai folosesc si cad in ruina pentru ca nimeni nu se mai ocupa de ele sau sunt furate bucata cu bucata fiindca a trebuit sa renuntam si la serviciile de paza, si nici Politia TF nu pare a ne ajuta prea mult. Haideti sa le valorificam, sa le inchiriem sau sa facem ceva, pentru ca altfel in curand n-o sa mai avem ce sa pazim sau sa inventariem din ele.

5. Starea materialului rulant, care a fost peticit ani de-a randul cu surogate si modernizari pe schelete de mamut sau rame luate second si third hand din ce nu le-a mai trebuit feroviarilor din Vest, ne-a stricat imaginea si a ajutat sa mai supravietuiasca cativa ani ceva fabrici si uzine din vremurile comuniste, care n-au avut niciodata alte comenzi decat de la calea ferata. Despre starea infrastructurii nu mai e nimic de spus, ca se vede in viteza noastra comerciala, care aproape ca atinge viteza maxima a unei biciclete. Fac haz de necaz, dar stiti prea bine ca e adevarat. Daca vom continua asa, in curand transportatorii europeni n-or sa mai aiba nevoie de noi, nu ne vor mai deranja, si o sa colaboreze in construirea unor “centuri feroviare ocolitoare ale Romaniei” de mare viteza si de toata frumusetea.

6. In loc sa ne instruim si sa ne crestem oamenii de exploatare, am preferat sa inventam autoritati si structuri care sa faca asta pentru noi si care acum, pentru a-si mentine si multiplica stufoasele compartimente si departamente, inventeaza noi biruri pe autorizare, agrementare si examinare. Va intreb, cu ce devine mai bun un meserias, un mecanic de locomotiva sau chiar banalul si criticatul acar Paun, daca este autorizat sau examinat periodic de cineva care cunoaste modul de lucru sau locomotiva doar din carti (daca-l cunoaste)? Sau, sa intreb altceva: Cu ce e mai bun produsul critic feroviar numit spre exemplu “stergator de parbriz” daca in pretul umflat pe care noi il platim intra si taxele pe care firma care-l produce trebuie sa le plateasca pentru omologare? Sefii de subunitati din exploatare, care duc tot greul, stiu la ce ma refer. Norocul e ca mai exista oameni si mai exista intre ceferistii adevarati vechi relatii, chiar daca acum lucram in structuri diferite. Ne bazam pe vechea prietenie si o solidaritate ceferista si apelam la tot felul de artificii pentru a face ca rotile sa se invarteasca in continuare. Pentru cat timp vor mai merge? Oare merita efortul si riscul asumat?

7. Ultima gaselnita este impozitarea permiselor si a abonamentelor scolare pentru membrii de familie. Oare a facut cineva calcule comparative inainte sa estimeze valoarea acestor asa zise gratuitati pentru ceferisti? Ma intreb in zadar ce algoritme o fi folosit acel specialist? M-am interesat pentru un coleg si am aflat ca impozitul pentru abonamentul copilului (elev) care calatoreste pe 25 km este 50 lei lunar, iar pretul total al abonamentului cumparat pentru un elev care nu are parinti ceferisti pe aceeasi distanta este 38 lei/luna, in conditiile in care scoala deconteaza integral aceste costuri, deci e gratis. Deci colegul meu ceferist care a pastrat abonamentul copilului va plati 50 lei lunar impozit, pentru un ajutor pe care i-l acorda CFR-ul. Asta da ajutor! Sindicate !!! Unde sunteti ? Chiar existati ???

Ar mai fi multe de spus, sunt multe alte probleme, am si cateva solutii, dar mi-am propus sa nu devin plictisitor. In final ma intreb, oare nu se gaseste undeva, pe ultima suta de metri, o echipa, un inginer si un contabil, care stiu meserie si au experienta si care sa fie trimisi prin tara si -pe cinstite- in fiecare unitate, sa gaseasca si sa implementeze solutii specifice - tehnice sau economice - pentru stoparea acestui declin? Sunt convins ca la acest nivel se pot rezolva multe probleme si ca solutiile mici dar multe pot avea rezultate importante. Trebuie stopat declinul, pentru ca suntem Calea Ferata de care Romania si romanul de rand au nevoie, nu suntem o oarecare fabrica buna de vandut si demolat din vechiul regim, din care sa nu mai mai ramana nici macar fierul vechi. Trebuie sa facem reprezentantii Statului Roman sa inteleaga ca nu cersim ajutor si ca Romania si romanii au nevoie de transport feroviar deci este o obligatie a statului sa sustina calea ferata. Sa le fie clar! Daca nu vom fi noi in stare sa ne revenim, vor veni altii din afara si ne vor “ajuta”, spre dezvoltarea si cresterea PIB-ului altei tari europene, sau poate asiatice.

Pana cand voi vedea o coerenta in management si un inceput, macar, de plan de viitor fezabil, raman un ceferist si imi vad de meserie, dar repet categoric si cu parere de rau… fara respect pentru managerii care ma conduc.

Astept pareri pro si contra de la colegi.

Februarie, 2011 Sibiu

ing. Dan V. Hodorogea